miercuri, 27 august 2014

August...gogosile tale? Aproape perfect.

Luna August a fost explozibila, lumini fantastice care iti umplu sufletul de recunostinta, precum si arsuri stomacale, de piele si de suflet.

M-am trezit in una din dimineti si mi-am amintit cum acum cativa ani, am avut o revelatie care urma sa coste alti cativa ani din viata mea. Ferm convinsa, gasisem deja sensul vetii si motivul pentru a ma trezi si in urmatoarele dimineti si mi-am spus: "C...., oamenii nu se nasc rai, ei devin", iar asta urma sa fie meseria mea... sa vindec suflete care nu striga sa fie vindecate pentru ca sunt secate de puteri in urma tuturor greutatilor vietii.

Proiect ambitios si inutil totodata m-a vindecat de orice bruma de optimism. Desigur imi era familiara expresia " Facerea de bine e futere de mama", insa cand iti doresti sa vezi un zambet in locul unei lacrime, un compliment in locul unei injuraturi, o gluma in locul unei dojane, o apreciere in locul unei insulte, sau iubire in locul unui gol, restul paleste si oricat de mic ai fi, simti, vrei si faci orice sa schimbi societatea.

Eram mai tarziu in cursul aceleiasi zile in metrou si ma uitam la toti oamenii incruntati, la toate privirile alea incrancenate, chinuite si supte de viata. Cu ce sunt mai grave problemele altora decat ale mele sau ale tale? Pai bine, prin simplul fapt ca sunt ale lor, sunt de mii de ori mai grave, iar omul cand sufera are tendinta de cele mai multe ori sa devina rau. 

Am vazut oameni bolnavi care epuizati probabil sub povara bolii lor nu gaseau decat cuvinte grele si gesturi urate, sau de respingere la adresa celor care ii ingrijeau. Si am vazut oameni inselati, parasiti, abandonati, dezamagiti care nu ar mai fi dat o a doua sansa cuiva nici sa fie picati cu ceara.

Eram mica si nu stiam ce vreau, nu stiam ca a schimba lumea inseamna sa  nu te lasi coplesita de valurile ei. Auzeam de violente, imi aminteam de trecut si oftam, auzeam  violonisti in metrou care  ridicau perfectiunea la cer si plangeam simtind cum se completeaza lumea asta cu bune si cu rele. 

Si tot asa, visul meu de a face cuiva bine, fara sa stie de unde a venit si doar sa ii umple sufletul de  caldura si chipul de zambet, a crescut in speranta ca sunt si altii care vindeca prin muzica, prin culori, prin arta, printr-o haina, printr-o cana cu apa sau un blid cu mancare.

Revenind la acea "plina de artificii, luna August", visul meu a trecut in nefiinta. Sunt mica si tot mai mica am ramas, goala pe jumatate si scuipata pe cealalta.

Am cunoscut  in ultimul an, oameni minunati, oameni frumosi care m-au sfatuit ca nu are sens sa rup bucati din mine pentru cei care nu cer asta, pentru oameni care ajung sa te dezamageaza in  final, pentru oameni care vor lovi in tine, pentru ca se va intampla si cand iti e lumea mai draga, in spirit de turma, teama si orice forma de supravituire vor trece cirezi- cirezi peste tine si te vei pierde sub copitele lor.

Am refuzat sa cred si am spus ca atata timp cat eu nu cer nimic in schimb, cat nu ma astept sa primesc nimic, pentru ca nu vor sti cine incearca sa ii ajute, nu au cum sa ma loveasca. Eu iubesc oamenii si cred ca oameni pot sa se vindece, daca invata sa iubeasca. Nu sunt copil, nu sunt naiva, dar sunt visatoare si refuz sa imi dau viata pe hartii, pe metale si pe o umbra degeaba pamantului. Nu sunt o persoana corecta in a respecta regulile societatii, desi mi se forteaza mana de generatiile  trecute sa fiu, ca vorbeste lumea, insa incerc sa nu ranesc pe nimeni, sa nu ingradesc libertati, orice as face.  

Nu sunt perfecta, iar lumea mereu va vorbi, insa niciodata nu va incepe cu barna din ochiul sau ci cu paiul din ochiul vecinului.
Nu m-am lasat convinsa ca lumea e rea si nu se poate vindeca, pana cand noi "prieteni",  noi oameni de care eram convinsa ca au ascuns un sambure de frumos in ei mi-au dat motive sa le multumesc.

 powered by anosr


Degeaba. Le multumesc  pentru eforturile de a ma face mica, de a ma face aproape inexistenta, de a ma face sa ma simt degeaba.
Degeaba. Le multumesc pentru eforturile de a ma dezamagi cu fiecare ocazie, de a ma lovi, in semn de recunostinta, cand nu le-am dat  un minut,  motive sa o faca, din nou, pentru eforturile de a ma face sa ma simt degeaba.
Degeaba. Le multumesc pentru ca mi-au dat de inteles ca a le asculta problemele a insemnat ca sunt o femeie usoara, ca a incerca sa ii sustin a insemnat a fi cam proasta si ca mi-au dat de inteles ca a ma face sa ma simt degeaba, pentru ei nici macar nu este un efort.
Degeaba. Le multumesc pentru ca m-au facut sa inteleg ca a inchina un pahar impreuna spre speranta vremurilor mai bune, inseamna a ma judeca pentru alegerile facute si din nou, multumesc pentru eforturile de a ma face sa ma simt degeaba.
Degeaba. Le multumesc pentru insultele gratuite, si pentru ca mi-au deschide ochii in viata asta, ca eu in afara de sex nu as avea, in calitate de femeie, ce sa ii ofer unui barbat.

 Le multumesc pentru grija, respect, prietenie si  pentru eforturile de a ma face sa ma simt degeaba. Am inteles ca trebuie sa nu lupt pentru nimeni, ca trebuie sa imi vad de viata mea, nu mai departe de colturile biroului meu, ca dragostea cu de-a sila nu se poate, ca lumea nu va deveni mai buna, iar eu nu o sa o schimb  niciodata.
Imi pare rau ca nu am ascultat destul, ca nu am alinat destul, ca nu am incurajat destul, ca nu am mangaiat destul,ca nu mi-am iubit prietenii destul, ca le-am pierdut timpul, ca nu am avut ce oferi si ca nu am stiut sa fiu destul ci doar degeaba.

 Va multumesc pentru bine, dar va multumesc si mai mult pentru lectia de viata, iar pentru tot ce am gresit, sa imi fie cu iertare ca am indraznit, ca v-am ranit. 

Dragii mei, nu am ce-i face...alta mama nu mai face. Sa va fie de bine si viata frumoasa sa aveti.